FSC a aprobat Evaluarea Centralizată a Riscurilor pentru Lemn Controlat – CNRA RO

În data de 20 septembrie 2017 Forest Stewardship Council (FSC) a publicat Evaluarea Centralizată a Riscurilor pentru Lemn Controlat (CNRA) la nivel național, pentru România – FSC-CNRA-RO V1-0 EN (descarcă de aici) . Varianta finală a fost dezvoltată de experții CNRA (Nepcon – cat. 1,3,4,5; Wolfgang Richert Consulting & Leo van der Vlist – cat. 2) și aprobată de Unitatea de Politici și Standarde FSC International. 

În urma publicării, companiile care doresc să se aprovizioneze cu Lemn Controlat din România vor trebui să ia în considerare prevederile acestui raport în procesul de evaluare a riscurilor, înlocuind aplicarea Evaluării Naționale a Riscurilor (NRA) elaborată în conformitate cu FSC-PRO 60-002 V2-0 (vechiul NRA).